și când vorbea dimitrie cu o grimasă în colțul gurii
ne treceau fiori reci pe șina spinării
se deformau ziua și noaptea cu ultimele picături de sudoare
pe fruntea statuii ecvestre a lui alexandr suvorov din tiraspol
și cântăreața aia ucraineană de jazz trecută bine de prima tinerețe,
aia creață olga blenorovskaia roșcata cu ochii de un albastru spălăcit
lângă cafeneaua de pe bulevardul khreschatik ne povestea
cu o voce tabagică despre aventurile din prima tinerețe
despre bunicul igor plecat pe front în smolenskaia oblasti
dimineața îți dezlipea genele încet
mijind puchinos în odaia cu pereți gârboviți
ceva mirosind a carne arsă răzbătea dinspre casele galbene
cu chirpici
cineva ațipise pe o margine de cer fără să-i pese și nori sforăitori
se îmbulzeau ca niște polipi peste trenurile cu navetiști via ungheni
hai sictir țipa țiganca la puradelul măsliniu agățat de fustele
multicolore
iar noi preschimbam pașapoarte de dragoste cu meticulozitatea
unui falsificator celebru dat în urmărire generală
și se dădeau urmăriri nu glumă, între polițiști și gangsteri mai ceva ca-n filmele
americane din anii 80
și totul se derula cu lentoarea unui gramofon
edith piaf non je ne regrette rien non je ne regrette rien
graseind franțuzește din balconașul mansardei cu mușcate
și tu îți scuturi diminețile prăfuite de toată marseieza asta ipocrită
ca o oglindă smolită în care tresar boabe de struguri culeși
într-un anotimp neștiut într-un anotimp costeliv
"ar fi trebuit să vezi dincolo..." îmi spuneai, dincolo de acele ziduri
inimile pulsând în garduri de sârmă ghimpată
și magia trecutului ca un abur nedeslușit între parapeții de beton
și lumina difuză prin care ai vazut „lulu on the bridge” seara la cinemateca
și asta se cheamă că trăiești că iubești viața cu adevărat, prietene